Americanii Neil Diamond, Alice Cooper și Tom Waits au fost incluși în galeria rock a Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, luni seară, la New York, anunță presa internațională.
- Publicitate -
Alături de ei, în Hall of Fame au fost admiși pianistul Dr John și cântăreața R&B Darlene Love.
Neil Diamond este unul dintre cei mai de succes cântăreți pop din istorie, cu peste 155 milioane de discuri vândute în carieră.
Alice Cooper, pe numele său adevărat Vincent Furnier, se numără printre exponenții rockului, iar Tom Waits s-a remarcat atât din postura de interpret, prin vocea sa guturală inconfundabilă, cât și din cea de compozitor apreciat pentru piesele sale ce combină genurile jazz, pop și rock.
Criteriul minim pentru intrarea în Rock and Roll Hall of Fame este ca artistul să aibă cel puțin 25 de ani de carieră de la lansarea primului album. De selectarea și evaluarea candidaturilor se ocupă un grup de 500 de experți, iar acceptarea în galeria legendelor muzicii se oficializează prin expunerea unei imagini în muzeul dedicat din Cleveland, Ohio.