Gigi Becali vrea să o ia pe Ruby lângă el și să o aducă pe drumul cel bun. Patronul stelist nu s-a supărat când a aflat că Ruby s-a folosit de imaginea lui fără să îi ceară acordul, dar nici nu are o părere prea bună despre aceasta.
Acesta a propus să o ia sub aripa lui protectoare și să îi arate calea spre drumul cel bun, iar Ruby s-a oferit să-l ajute să își găsească un tatuaj frumos.
"Cum să-mi fac tatuaj? Păi crucea o scot de la gât când păcătuiesc sau chiar când mă împreunez, dar atunci când păcătuiești, dacă ești tatuat, poți să arunci tatuajul de pe tine? Pe ea o pune diavolul să facă asta. Să fie sănătoasă, nu mă interesează, nu o cunosc, să facă tot ce vrea. Poți să îi bagi și piper undeva, tot degeaba, nu scoți om din ea", e de părere Gigi Becali.
În replică, frumoasa Ruby a declarat: "Eu am făcut o glumă. Și eu sunt o persoană credincioasă, nu tatuajele ne fac mai mult sau mai puțin credincioși. Astea sunt pentru plăcerea noastră. Mai mult, am să fac o variantă cu orchestră la piesa «Băiat de bani gata», special pentru domnul Becali".