Duminică, 07 Iunie 2026

Ce părere are Irinel Columbeanu despre actualul iubit al Monicăi Gabor

de Cuget Liber Joi, 08 Noiembrie 2012 1075 2 min citire
Ce părere are Irinel Columbeanu despre actualul iubit al Monicăi Gabor
Cătălin Botezatu a vorbit la Cancan tv despre Mr. Pink, actualul iubit al Monicăi Gabor, după ce a ascultat declarațiile lui Irinel Columbeanu în legătură cu fosta lui soție. Bote susține că Monica Gabor este o persoană schimbată și că este din ce în ce mai docilă în privința relației cu Irinel. El a povestit despre felul în care s-a comportat Monica în momentul în care a fost alături de ea la un eveniment în SUA.
"Am fost alături de Monica la evenimentul organizat de ea, se poate spune. A fost ca o gazdă Monica, indiferent de ce ar vrea să spună gurile rele. În discuțiile pe care le-am avut cu ea legate de Irinel, mi s-a părut foarte pacifistă. Mi-aș dori ca Irinel să se înțeleagă în vreun fel cu Monica", a povestit Bote.
"Ea este preocupată și îndu-rerată de faptul că nu își vede copilul. Niciodată nu a spus că Irinel ar opri-o să o vadă pe Irina. Chiar mi-a spus că intenționa să îl invite pe domnul Columbeanu la evenimentul pe care l-a organizat", a continuat Cătălin Botezatu.
Cât despre Mr. Pink, misteriosul iubit al Monicăi, Bote nu a avut decât cuvinte de laudă.
"L-am cunoscut pe Mr. Pink, există, el și Monica sunt un cuplu. Am rămas plăcut impresionat pentru că și el și Monica s-au ocupat de mine și mi-au acordat maximă atenție. Este un bărbat foarte haios, este foarte volubil și este foarte real. Nu cred că este important faptul că are bani. Știu că pare ciudat, dar el este foarte discret. Are un birou impresionant, am văzut o parte din afacerile sale care par foarte prospere. Îi acordă o atenție deosebită Monicăi", a conchis Bote.
"Mă interesează soarta Monicăi, prin prisma faptului că este mama fiicei mele. Nu aștept nimic din partea Monicăi, dar trebuie atins un nivel de confort psihic și emoțional. Nu pot să spun că mă roade curiozitatea de a-l cunoaște pe Mr. Pink, dar nici că aș fugi de el la un eveniment", a spus Irinel, după ce a ascultat vorbele lui Cătălin Botezatu. 
Taguri
Articolul anterior Adelina Pestrițu plânge după Liviu Vârciu
Articolul următor Irina l-a cunoscut pe Putin: "Am stat împreună, prietenește"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei