Originar din Uttar Pradesh, India, Radhakant Bajpai, în vârstă de 58 de ani, deține recordul mondial pentru cele mai lungi fire de păr dezvoltate vreodată în urechile unui individ uman.
- Publicitate -
În anul 2003, atunci când Radhakant a fost înregistrat în Cartea Recordurilor drept posesorul celei mai lungi pilozități de acest gen, părul din urechile sale măsura 13.2 centimetri în lungime. Indianul nu s-a arătat niciodată interesat de remedierea anomaliei care îl transforma într-o curiozitate a naturii, deoarece este convins că părul din urechi funcționează ca un talisman aducător de noroc, mărturie stând chiar faptul că l-a făcut celebru. Din acest motiv, pilozitatea a crescut constant, atingând astăzi lungimea uimitoare de 25 centimetri.