Evenimentele românești organizate la Roma, în cadrul campaniei pentru refacerea imaginii României în Italia, vor debuta, sâmbătă seară, cu o prezentare de modă Doina Levintza-Maison Gattinoni și cu duetul Irene Grandi și Damian Drăghici, manifes-tarea fiind prezentată de actrița Alexandra Dinu.
- Publicitate -
Irene Grandi în duet cu Damian Drăghici, Doina Levintza și Lucian Broscățean pe aceeași scenă cu casa italiană de haute couture Maison Gattinoni sunt doar câteva dintre ingredientele spectacolului care va avea loc pe 4 octombrie, în Piazza del Popolo, din Roma, în cadrul campaniei de diplomație publică "Piazza di Romania" (28 septembrie - 9 octombrie), susțin organizatorii. Spectacolul de la Roma va începe la ora locală 21.00 și va fi transmis în direct la TVR și la TVRI.
Spectacolul va cuprinde și recitaluri susținute de formațiile românești Sistem și Village Jazz. Gazdele spectacolului vor fi cunoscuta prezentatoare italiană Natalie Caldonazzo și actrița româncă Alexandra Dinu. Pentru eveniment va fi amenajată o scenă specială în Piazza del Popolo, una din piețele simbolice și istorice ale Romei. Scena a fost proiectată pentru a satisface atât cerințele tehnice complet diferite impuse de cele trei grupuri de interpreți, cât și pentru a permite defilări de modă profesioniste.
Scenografia va include și va pune în lumină clădirile istorice din piață. Va fi folosit un sistem complex de iluminare, cu lumini albe și colorate, care vor fi proiectate de pe trei turnuri de câte opt metri fiecare. Un ecran gigant va permite tuturor spectatorilor din piață să urmărească ce se întâmplă pe scenă. Sistemul de sonorizare este special pentru evenimente de piață, astfel încât orice spectator să poată asculta concertul în condiții optime. Regia spectacolului va aparține ADV Communication, unul dintre partenerii campaniei "Piazza di Romania", firmă specializată în evenimente publice, care organizează de trei ani, în colaborare cu Mazzini Eventi, spectacolul "Moda și Muzica sotto le stele" în România.
În cadrul campaniei "Piazza di Romania" vor mai avea loc la Roma o serie de acțiuni destinate să arate valorile și legăturile care unesc cele două țări. Astfel, pe 6 octombrie, la Accademia di Romania, va avea loc conferința cu tema "Valori comune. Priviri convergente", la care vor participa elite din diverse domenii din Italia și România. Pe 7 octombrie, tot la Accademia di Romania, va avea loc masa rotundă "Jurnalismul, de la comunicare de masă la serviciu în folosul comunității", cu redactori șefi și responsabili editoriali din ambele state. În plus, pe 8 octombrie, va avea loc un forum economic româno-italian, cu participarea ministrului pentru IMMCTPL (Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale), Ovidiu Silaghi, a ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, iar din partea italiană, a ministrului Dezvoltării Economice, Claudio Scajola, și a secretarului de stat din cadrul MAE, Alfredo Mantica.