După divorțul la care nimeni nu s-ar fi așteptat, Diana Dumitrescu a acceptat să vorbească despre despărțirea de soțul ei, Ducu Ion, după patru ani de relație.
- Publicitate -
Diana și Ducu păreau făcuți să trăiască împreună până la adânci bătrâneți, dar s-au separat pe neașteptate.
"Am rămas prieteni, am vorbit chiar și acum câteva ore la telefon", a mărturisit actrița în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Ea a recunoscut că au avut loc discuții și au încercat să repare lucrurile înainte să facă acest pas, dar nu s-a putut.
"Am descoperit că nu suntem atât de compatibili pe cât credeam că suntem", a recunoscut Diana. În legătură cu motivele divorțului, Diana preferă să nu dea amănunte.
"Asta ne privește pe mine și pe el. Lăsăm lumea să speculeze, ce să facem?... Am verigheta, dar nu o mai port, e o perioadă care s-a încheiat. Nu doresc nimănui să treacă prin asta. O să fiu singură până când voi fi dispusă să ies cu cineva, până când mă voi pune pe picioare. Divorțul e o ruptură în viața noastră și doare, dar suntem oameni maturi și mergem mai departe. Am plâns, cine n-ar plânge? Doar să fii de gheață. Când spui divorț, spui ruptura unei familii. Am avut momente când nu-mi venea să cred ce se întâmplă, dar am luat decizia amândoi și sunt convinsă că ne va fi din ce în ce mai bine" a mărturisit ea.
Și, se pare că ei, îi merge într-adevăr bine, din moment ce va deține rolul principal în telenovela Îngeri pierduți, noua producție românească a MediaPro Pictures ce va avea premiera în această toamnă, scrie libertatea.ro.