Vineri, 05 Iunie 2026

Eric Clapton și Steve Winwood vor concerta în România

de Cuget Liber Miercuri, 09 Decembrie 2009 351 1 min citire
Eric Clapton și Steve Winwood vor concerta în România
Muzicienii Eric Clapton și Steve Winwood, duo-ul al cărui spectacol din Madison Square Garden (Londra) a fost nominalizat la două premii Grammy, vin la București, într-un concert care va avea loc pe 11 iunie 2010, pe stadionul de rugby din Capitală, se arată pe site-ul whereseric.com.
Turneul european al celor doi va debuta pe 18 mai 2010, la Birmingham, în Marea Britanie, și se va încheia pe 13 iunie, în Istanbul, Turcia. De asemenea, concertul cuprinde și un show pe stadionul Wembley din Londra, pe 20 mai.
Eric Patrick Clapton, născut în 1945, este un chitarist de blues-rock britanic, compozitor și interpret. Clapton a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame ca membru al Yardbirds, al Cream, dar și ca artist solo, fiind singurul muzician inclus de trei ori. Descris deseori de critici și fani ca fiind unul dintre cei mai buni chitariști din istorie, Clapton s-a clasat pe locul al patrulea în topul revistei Rolling Stone "100 cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor".
Cu toate că stilul lui Clapton a variat de-a lungul carierei sale, întotdeauna a rămas conectat la blues. Totodată, el este creditat drept un inovator în numeroase genuri, precum blues-rock, psychedelic rock, pop (piesa "Change the World"), reggae ("I Shot the Sheriff", cover după Bob Marley). Două dintre cele mai de succes înregistrări ale sale sunt piesele "Layla" și "Crossroads".
Taguri
Articolul anterior Numărul turiștilor care au preferat croazierele a crescut cu 30%, în 2009
Articolul următor Madonna: "Simt un mare nivel al satisfacției"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei