"Jur pe copiii mei că nu m-am culcat cu ea!"

de Cuget Liber Sâmbătă, 30 Mai 2009 308
Premierul italian Silvio Berlusconi a jurat pe cei cinci copii ai săi că nu a avut niciodată "relații picante" cu tânăra de 18 ani Noemi Letizia despre care presa italiană a dezvăluit intens în ultimele săptămâni că a avut o relație privilegiată cu Il Cavaliere. "Eu nu am spus absolut nimic. Am răspuns imediat la întrebarea dacă am avut vreodată relații picante cu o minoră. Răspunsul meu a fost nu, absolut nu. Jur acum și pe copiii mei. Nu am spus niciodată absolut nimic (compromițător - n.red.). Și uite ce se poate citi în anumite ziare...", a spus Berlusconi într-o conferință destinată semnării unui acord de sprijin pentru Abruzzo, relatează jurnalul tv Skytg24. Șeful guvernului italian a menționat și că ar fi demisionat dacă ar fi avut într-adevăr relații cu o minoră. Copiii lui Berlusconi au fost atrași și ei fără voia lor, în scandalul politico-mediatic al divorțului premierului și relației acestuia cu adolescenta Noemi. Marius FRĂȚILĂ Corespondentul Agerpres
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei