Cântărețul va fi producătorul unui nou reality-show difuzat de MTV, bazat pe un format olandez, au declarat reprezentanți ai postului TV. Emisiunea, care se va numi "The phone", va începe de fiecare dată cu două telefoane mobile ascunse, care sună în locații diferite ale unui mare oraș din lume. Cei care sunt sunați trebuie să decidă în cinci secunde dacă vor sau nu să participe la concurs pentru un premiu în bani. Prin telefon, un ghid le dă informații pentru a îndeplini cerințele jocului în timp util, informează BBC News Online. Emisiunea va debuta în toamnă în Statele Unite. Timberlake este cunoscut atât pentru cariera din formația N’Sync, cât și pentru cariera sa solo.
- Publicitate -
Artistul, câștigător al premiilor Grammy, a apărut, de asemenea, în mai multe filme, printre care "Alpha Dog/Masacrul necruțător" și "Black Snake Moan/Suspinul șarpelui negru" și și-a împrumutat vocea unui personaj din "Shrek the Third/Shrek al Treilea".