Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La Casa Albă, se poartă memoriile dopo-președinție

de Cuget Liber Marţi, 17 Iunie 2008 325 1 min citire
George W. Bush, analizat în mai multe cărți scrise de foști colegi, inclusiv de fostul său purtător de cuvânt, care îl critică aspru, se gândește să-și scrie propriile memorii. Bush nu a făcut comentarii despre cartea fostului său purtător de cuvânt Scott McClellan, care a afirmat că Președinția americană a distorsionat adevărul și a dus o campanie propagandistică pentru a-și susține cauza și a justifica invadarea Irakului și răsturnarea de la putere a lui Saddam Hussein în 2003. Casa Albă și foști consilieri ai lui Bush au respins acuzațiile aduse și afirmațiile făcute de McClellan în cartea sa și s-au întrebat de ce fostul oficial nu și-a manifestat chiar atunci dezacordul cu deciziile politice sau cu modul în care erau prezentate evenimentele.
Predecesorul lui Bush la Casa Albă, Bill Clinton, a scris, după ce nu a mai fost președinte, o carte devenită best-seller în care și-a povestit viața, precum și cei opt ani petrecuți la Casa Albă. Memoriile sale, intitulate "My Life" (Viața mea) i-au adus peste 23 de milioane de dolari.
Bush a mai declarat în interviul pentru The Observer că niciodată nu a văzut vreun episod din premiatul serial "The West Wing", care are ca subiect viața la Casa Albă a unui președinte, un personaj de ficțiune.
Taguri
Articolul anterior About 200 companies to take part at the consumption goods fair in Bucharest this month
Articolul următor Mii de pensionari constănțeni beneficiază de ajutorul pentru soțul supraviețuitor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei