Acuzată că s-ar fi întâlnit pe furiș cu Ștefan Bănică, Lavinia Pârva a explicat în cadrul a două emisiuni că nu este nimic adevărat și că ea nu s-a promovat niciodată prin scandaluri. Mai mult, ea susține că o doare faptul că părinții săi citesc articolele din tabloide și se îngrijorează.
- Publicitate -
Lavinia Pârva a preferat să nu ofere prea multe explicații presei după ce au apărut fotografii tip paparazzi în care, așa cum s-a speculat, s-ar fi întâlnit în același apartament cu Ștefan Bănică.
La vremea respectivă, a trimis un drept la replică oficial în care a declarat că nu este nimic adevărat. La aproape două luni de la acel incident, Lavinia a participat la două emisiuni TV, cu scopul de a promova noul său single, "Up & Down", ocazie cu care, inevitabil, a fost și întrebată de scandalul în care a fost târâtă de tabloide. Cântăreața a oferit explicații decente spunând că cel mai mult din această poveste suferă părinții săi.
"Eu nu sunt o persoană închisă, care ascunde ceva, ba, din contră, sunt foarte deschisă. Nu mi-a plăcut niciodată să mă promovez prin scandaluri. Părinții mei suferă când sunt târâtă în așa ceva. Îmi văd lungul nasului și îmi doresc să ajung un artist impecabil. Oamenii mă respectă și mă iubesc unde merg să cânt și nu îi interesează scandalurile, dar au și ei păreri. Nu simt să-ți spun că am fost în zonă să-mi fac unghiile la nu știu ce salon, nu simt și nu spun. Sau la studio. Nu vreau să spun aceste lucruri. Mă simt curată vis-a-vis de aceste comentarii, denotă că aceste lucruri nu au existat. Cu Ștefan Bănică nu am vorbit, nu mi-am permis să-l deranjez și nici el pe mine", a declarat ea.