Vineri, 05 Iunie 2026

Miley Cyrus își sacrifică viața personală

de Cuget Liber Luni, 27 Septembrie 2010 407 < 1 min citire
Cântăreața și actrița americană, unul dintre idolii copiilor și adolescenților din toată lumea, spune că, pentru ea, cariera este mult mai importantă decât o relație și că, în ciuda zvonurilor, nu se gândește deocamdată la căsătorie, potrivit presei internaționale.
"În primul rând, am doar 17 ani. Ar fi ridicol să mă gândesc acum la căsătorie. Nu sunt logodită, nu am în plan să mă mărit curând. Vreau să fac în continuare muzică bună, muzica pe care o iubesc - acesta este cel mai important lucru pentru mine", a declarat ea.
Cyrus are însă un prieten, cu care s-a împăcat de curând după ce, în august, presa scrisese că i-ar fi spus adio.
Pe numele său adevărat Destiny Hope Cyrus, tânăra cântăreață și actriță și-a câștigat celebritatea odată cu serialul de televiziune "Hannah Montana".
Discurile sale s-au vândut în peste 14 milioane de exemplare, iar în 2008 Miley Cyrus se afla pe locul 35 în topul Forbes al banilor câștigați de vedete, cu 25 de milioane de dolari.
Taguri
Articolul anterior 11-22 mai 2011, a 64-a ediție a Festivalului de la Cannes
Articolul următor Bășcălie românească: zilierii sunt scoși din Codul muncii, dar impozitați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei