Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Nicăieri n-am mai fost huiduiți ca aici!"

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 August 2009 484 1 min citire
"Nicăieri n-am mai fost huiduiți ca aici!"
Membrii trupei de muzică romani Trio Kolpakov, din Rusia, care concertează alături de Madonna în turneul său mondial "Sticky & Sweet", punând în scenă episodul "Gispy" al show-ului, au declarat vineri, într-o conferință, că nicăieri în lume nu au mai fost huiduiți, așa cum s-a întâmplat în România.
"Aceasta a fost cea mai proastă reacție pe care am auzit-o până acum", a declarat Vadim Kolpakov, unul dintre membrii formației. Mii de fani au huiduit-o pe Madonna, miercuri seară, la concertul pe care ea l-a susținut la București, atunci când artista a apărat drepturile țiganilor, vorbind despre discriminarea pe care aceștia o suferă în Europa de Est. Incidentul a fost relatat și în presa internațională.
"Madonna a fost surprinsă, desigur", a mai spus Vadim. "Știm că există discriminare în România și cred că de asta publicul a fost supărat. Ni s-a părut o reacție negativă", a adăugat el. "Știam că muzicienii romani sunt foarte populari aici, cum ar fi trupa Taraful Haiducilor. Știam că această cultură muzicală este populară aici, în România, de aceea nu ne-am așteptat la asemenea reacție din partea publicului", și-a exprimat muzicianul surprinderea. "Cântăm muzică rusească-romani, care e puțin diferită de cea românească-romani. Suntem bucuroși să arătăm oamenilor din toată lumea ce cultură muzicală avem. Îi mulțumim Madonnei că ne-a dat această posibilitate de a ne prezenta muzica în toată lumea", a completat Vadim.
"Nu cred că am mai fost huiduiți nicăieri altundeva", a subliniat el.
Taguri
Articolul anterior Festivalul care deranjează spectacolul
Articolul următor Scorpions revine în România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei