Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Nu mai reușim să ne vedem, să ne privim în ochi"

de Cuget Liber Luni, 13 Octombrie 2014 237 1 min citire
"Nu mai reușim să ne vedem, să ne privim în ochi"
Mariajul dintre Dan Badea și Lora este pe butuci, iar acest lucru nu mai este un secret pentru nimeni. Însă momentul este unul foarte dureros pentru amnu mai reușim să ne vedem, să ne privim în ochi"ândoi, care au încă sentimente unul față de celălalt.
edeta mărturisea acum ceva vreme că cel mai trist lucru pentru ea este faptul că viața i-a adus împreună, și-au fost alături la greu, însă la bine nu mai reușesc să fie același cuplu sudat.
"Noi suntem supărați puțin pe destin. E trist că viața ne-a adus împreună să ne încurajăm unul pe altul, că am făcut asta, am fost alături la bine și la greu și, după aceea, când suntem bine și facem ce ne-am încurajat unul pe altul să facem, , a mărturisit solista pentru Antena Stars.
Vizibil afecatată de perioada prin care trece, Lora a susținut vineri seară un concert în Princess Club și și-a exprimat din nou durerea în fața fanilor ei. "În noaptea asta cântăm împreună și uităm de probleme", a spus ea anterior show-ului. După ce a urcat pe scenă, Lora a solicitat sprijinul admiratorilor: "Acest concert vă este dedicat vouă, fetelor. Am nevoie de voi în această seară. Aveți voie să fiți nebuni și rebeli cât aveți ocazia. Dacă ceva vă îngenunchează, ca dragostea... sau bani... Banii nu vă fac mai fericiți. E chiar mai greu... credeți-mă!", a spus Lora, printre melodii, scrie libertatea.ro
Taguri
Articolul anterior Andreea Bănică, ADEVĂRUL despre felul cum arată
Articolul următor RONALDO se ÎNSOARĂ pentru a PATRA OARĂ

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei