Concertul organizat de Primăria Municipiului București în piața din fața Palatului Parlamentului a adunat, în duminica Paștelui, peste 3.000 de spectatori, care au ignorat picăturile de ploaie care au căzut în prima parte a serii.
- Publicitate -
Accesul publicului la concert a fost gratuit și a fost per-mis începând cu orele 16. Peri-metrul incluzând Bulevardul Unirii și Piața Constituției a fost închis traficul rutier fiind restricționat până la orele 24.
În deschiderea spectacolului, pe scenă au evoluat artiști români, acompaniați de orchestra Bucharest Symphonic Pops, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Alături de soprana Irina Iordachescu și tenorii Corneliu Montano, Teodor Ilincai și Marcel Pavel a participat la eveniment și Corala Patriarhiei "Nicolae Lungu", precum și Corul de copii "Sunetul muzicii".
Orchestra care i-a acompaniat pe toți artiștii invitați a oferit publicului, în introducere, uvertura "Forța destinului", a cunoscutului compo-zitor italian Giuseppe Verdi, precum și momente muzicale de excepție, printre care și un fragment din creația compozitorului român Niculae Kirculescu, cunoscut din genericul emisiunii Teleenciclopedia. La pian, ca solistă, a evoluat tânăra interpretă Raluca Ouatu. Orchestra a mai interpretat și adagio din opera "Spartacus", a compozitorului armean Aram Haciaturian, de asemenea, un cunoscut fond muzical al unei productii tv britanice de la începutul anilor ’70, "Linia Mari-tima Onedin".
Atracția serii a fost reprezentată de prestația ambasadorului onorific al orașului București, Al Bano Carissi și cea a celebrei soprane Montserrat Caballe. Cântărețul Al Bano Carissi, în vârstă de 65 de ani, a primit acest titlu pe 23 martie. Cunoscutul artist italian este, de asemenea, și ambasador al O.N.U. în lupta împotriva drogurilor, fiind cunoscut publicului românesc prin numeroasele hituri interpretate împreună cu fosta sa soție, Romina Power, alături de care a format un cunoscut duo de muzica pop.
În deschiderea concertului său, Al Bano a citit un mic text de salut în limba română, în care s-a arătat onorat de participarea la eveniment și a subliniat în timpul concertu-lui numeroasele similitudini de limbă și afinități între poporul român și cel italian.
Hiturile italienești intepretate în decursul serii, precum "Volare", "Liberta", "Felicita", au ridicat publicul în picioare și au încălzit atmosfera în concertul din duminica Paștelui. Al Bano Carissi a interpretat și piese clasice, printre care "Funiculi Funi-cula", compus de Luigi Denza în 1880, precum și arii cântate împre-ună cu celebra Montserrat Caballe.
Soprana Montserrat Caballe, renumită pentru impecabila tehnică "bel canto" și apreciată pentru deschi-derea arătată față de așa-numita "U-Music", cântând alături de Freddie Mercury, a interpretat, la rândul său, arii și piese celebre la concertul desfășurat în Piața Constituției.
Publicul a aplaudat-o pentru interpretarea din "Ave Maria", de Schubert, "Carmen", de George Bizet, "La Tempranica", de Geronimo Gimenez, "Declarația de iubire", scrisă de Ruggiero Leon-cavallo, precum și pentru celebra arie a Corului Sclavilor, din opera "Nabucco", de Giuseppe Verdi, cu care și-a încheiat participarea la eveniment.
În timpul spectacolului, o fetiță în vârstă de 6 ani, Alexandra, le-a oferit celor doi artiști o icoană ortodoxă.
Printre invitații la concert s-au numărat, alături de Sorin Oprescu, Paul Filip Lambrino, și Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4.