În urma articolului intitulat "PRO TV renunță la Esca", publicat ieri de cotidianul "7 Plus" am primit un drept la replică în care se precizează că informațiile sunt total eronate. "Andreea Esca este și rămâne vedeta incontestabilă a PRO TV și va continua să fie gazda milioanelor de telespectatori care urmăresc în fiecare seară Știrile PRO TV de la ora 19.00. Enunțul potrivit căruia «publicul se plictisește ușor și vrea mereu ceva nou» este contrazis în acest caz de faptul că principala ediție de știri a zilei prezentată de Andreea Esca este, și după 14 ani, lider absolut de audiență.
- Publicitate -
PRO TV nu și-a pus niciodată și nu își pune nici acum problema înlocuirii Andreei Esca, un jurnalist a cărui forță și a cărui credibilitate au crescut în timp și au făcut din ea un adevărat «icon» al știrilor de televiziune".