Scene fierbinți la X Factor

de Cuget Liber Sâmbătă, 21 Septembrie 2013 262
"Nu știu dacă ai factorul X, dar sigur ai factorul XXX"
Timorați sau mai curajoși de fel, toți cei care vor apărea în cadrul show-ului au făcut spectacol. Dar o candidată se pare că le-a cam sucit mințile atât lui Cheloo, cât și lui Dan Bittman. Este vorba despre Andreea Lazăr, Goddess Andreea, pe numele ei de scenă.
Îmbrăcată într-o rochie realizată de designerul Cătălin Botezatu, trans-parentă, din dantelă, și pe sub care nu a purtat sutien sau bustieră, focoasa brunetă a făcut senzație. Andreea l-a determinat pe Cheloo să-i facă o remarcă-compliment: "Nu știu dacă ai factorul X, dar sigur ai factorul XXX". Iar Bittman s-a ridicat imediat ce a văzut că frumoasei concurente îi căzuse numărul de pe piept și s-a și grăbit să i-l lipească la loc: "Când am pășit pe scenă, mi-a căzut numărul cu care intram în concurs. Nu am vrut să mă mai aplec după el, dar Dan Bittman a sesizat imediat că mi se dezlipise cifra și s-a ridicat de la masă, a venit aproape în fugă, s-a aplecat, l-a luat de jos și mi l-a lipit în zona abdomenului. M-am emoționat foarte tare în acel moment, recunosc", a povestit Andreea, pentru Libertatea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei