Vești bune pentru Shakira. După ce, de curând, presa din Spania a scris că iubitul ei, fotbalistul celor de la Barcelona, Gerald Pique, a înșelat-o, columbianca a avut parte și de o veste bună: va deveni consiliera președintelui Barack Obama. "Obama i-a propus Shakirei să facă parte din Comisia consultativă prezidențială privind excelența educativă pentru hispanici", se arată într-un comunicat dat de reprezentanții de la Casa Albă.
- Publicitate -
Născută în Columbia dintr-un tată de origine libaneză, Shakira, în vârstă de 34 de ani, a fost recompensată de două ori cu Premiul Grammy. Ea este implicată și în acțiuni umanitare prin intermediul ONG-ului său "Barefoot Foundation".