Vineri, 05 Iunie 2026

Smiley: "Nu am reușit să mă vindec, până acum"

de Cuget Liber Marţi, 11 Iunie 2013 296 < 1 min citire
Smiley: "Nu am reușit  să mă vindec,  până acum"
Unul dintre cei mai doriți burlaci și cei mai simpatizați cântăreți, Smi-ley nu duce lipsă de admiratoare, ba chiar femeile roiesc în jurul lui. Deși se bucură de un grad de popularitate pentru care mulți colegi de breaslă îl invidiază, Smiley își poate adjudeca lejer titlul de "cel mai cuminte bărbat din showbiz".
În afară de două relații serioase, solistul a mai fost bănuit tot de vreo două ori de aventuri, dar palmaresul lui se oprește aici.
Iar motivul, unul surprinzător, de altfel, ni l-a dezvăluit chiar el: "Eu sunt foarte timid și nu am reușit să mă vindec, până acum. Nu îmi amintesc să fi făcut vreodată primul pas într-o relație. Așa sunt eu, nu știu cum să explic", a declarat Smiley.
"Acesta este și motivul pentru care eu nu prea dau interviuri. Sunt timid, am impresia că mă pierd", a mai spus Smiley.
"De ce mă iubesc fetele? Poate le place cum cânt, poate le place că apar la TV. N-am fost un "ladies man" în perioada liceului. Sigur că m-am îndrăgostit atunci. Și pentru prima oară, și pentru a doua oară. Eu încă mai țin legătura cu fostele mele prietene. Inclusiv cu Laura", a afirmat Smiley, citează showbiz.ro.
Taguri
Articolul anterior Lora: "E doar o chestiune de timp!"
Articolul următor Localitatea Valu lui Traian, fără apă rece

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei