Thomas Anders va cânta la București în 10 decembrie

de Cuget Liber Miercuri, 11 August 2010 485
Cântărețul german Thomas Anders, fost component al popularului duet Modern Talking, va susține la 10 decembrie, ora 19.00, un concert în Capitală, la Sala Palatului, anunță organizatorii evenimentului. Concertul va fi 100% live, artistul urmând să fie acompaniat de o trupă de instrumentiști. În vârstă de 47 de ani, Thomas Anders, pe numele său real Bernd Weidung, a devenit cunoscut la jumătatea anilor ’80, odată cu ascensiunea duetului Modern Talking. Grupul a fost fondat de conaționalul său, Dieter Bohlen, muzician care a compus pentru numeroși artiști de top, printre care Bonnie Tyler și Chris Norman. Modern Talking s-a numărat printre cele mai cunoscute nume ale muzicii pop, cu peste 75 de milioane de discuri vândute și hit-uri ca "Brother Louie", "Cheri, Cheri Lady" sau "You’re My Heart, You’re My Soul". Duetul s-a destrămat la sfârșitul anilor ’80, când Bohlen a demarat proiectul muzical Blue System, iar Anders a început o carieră solo. Cei doi s-au reunit ulterior, tot sub titulatura Modern Talking, de două ori, însă cu mai puțin succes decât în anii ‘80.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei