Andreea Marin: "Viața noastră n-ar trebui să se împartă în «înainte și după divorț»"

de Cuget Liber Miercuri, 20 Martie 2013 180
După divorțul de Ștefan Bănică Jr., Andreea Marin a precizat că nu va face declarații cu privire la acest subiect, însă nu a fost așa.
Astfel, într-un interviu recent, vedeta vorbește despre iubire, relația pe care o are cu fiica sa, dar și despre despărțirea de artist.
În ciuda unor relații eșuate, Andreea a recunoscut că ea în continuare crede în iubire și că scopul oamenilor este să se nască pentru a iubi, deși nu prea reușesc acest lucru.
"Eu cred că nu are cine să ne învețe. Pentru că nu e chiar simplu. Nu e simplu să zici: de mâine gândesc pozitiv. Poate reușești, preț de o secundă, după care îți vin în minte toate celelalte gânduri care nu-ți dau pace și care te fac să înțelegi că viața nu-i ușoară. Pe de altă parte, puterea e în noi. Niciodată nu va veni din afara noastră. O întâlnire pe care o ai în viață, și care nu e întâmplătoare, te poate face să înțelegi că există o soluție pentru tine, dar soluția nu ți se oferă pe tavă. O idee din afară e bună, dar trebuie să o treci prin filtrul personal și să o scoți înapoi, la lumină, împlinind-o. Energia vine din noi, în noi trebuie să căutăm soluții. Am probat asta o viață, până la 38 de ani, sunt foarte încrezătoare că lucrurile bune se întâmplă numai dacă noi punem fundamentul pentru ele. Altfel, nu sunt de durată, nu ne putem baza pe ele pe termen lung", a spus Andreea Marin celor de la viața-liberă.ro.
Mai mult, Andreea a discutat deschis și despre bani și valoarea acestora în comparație cu sufletul: "Cred că, dacă pui în fiecare zi cărămidă peste cărămidă, în mod sănătos, până la urmă n-ai cum să nu ajungi într-o direcție bună. Și vin și banii. Mai mulți, mai puțini, nu e nevoie să avem o viață de huzur ca să fim fericiți. Cunosc foarte mulți oameni cu contul gras și cu o viață neîmplinită, din punctul lor de vedere".
Cât despre viața după divorț, ea spune: "Nu e cu mult diferită. Viața noastră n-ar trebui să se împartă în «înainte și după divorț». Viața noastră ar trebui să se împartă în «înainte nu știam ce merit și acum am învățat că pot mai mult». Despre asta e vorba. E vorba, din nou, despre respectul pe care ni-l acordăm nouă înșine și despre încrederea că merităm mai mult în viață. Și de ce să nu luăm de la viață darurile care ni se cuvin - firește, dacă demonstrăm că le merităm", citează cancan.ro. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei