Duminică, 07 Iunie 2026

1 Decembrie cu fasole cu ciolan, țuică fiartă și multă voie bună

de Alexandra BĂLAN Vineri, 30 Noiembrie 2012 319 2 min citire
Ca în fiecare an, primarul localității Albești, Gheorghe Moldovan, a pregătit o serie de manifestații dedicate Zilei Naționale a Românie, un program presărat cu muzică, dansuri și voie bună, dar și cu bucate tradiționale pe toate gusturile.
"Din punctul meu de vedere, așa este normal să celebrăm Ziua Româ-niei. Este o zi specială, un prilej de bucurie pentru locuitorii comunei Albești, așa cum este pentru toți românii. Deși pe parcursul anului mai toți oamenii sunt măcinați de propriile griji și nemulțumiri, de 1 Decembrie pot lua o pauză, să se bucure alături de familie, prieteni și să se simtă mândri că sunt români. Cred că acesta este farmecul acestei sărbători, pe lângă încărcătura simbolică enormă pe care o poartă", a declarat primarul Gheorghe Moldovan. 
Referitor la modul în care această zi va fi celebrată în localitatea pe care o are în grijă, edilul a precizat: "Manifestațiile vor începe cu depunerea de coroane, care vor avea loc la monumentul din centru localității Albești. Ulterior, pe parcursul zilei avem pregătite spectacole susținute de artiști din regiune. De asemenea, oamenii vor avea parte de bucate tradiționale românești oferite din partea primăriei. Pentru cei care nu țin post vom pregăti fasole cu ciolan, iar pentru ceilalți vom avea pește. În ceea ce-i privește pe locuitorii comunei de religie musulmană, aceștia vor putea mânca friptură de oaie".
Și cum de la o sărbătoare nu poate lipsi elixirul zeilor, conducerea administrației locale va pune la dispoziția participanților la manifestație vin fiert și țuică fiartă. 
Sărbătoare și în alte localități 
Și la Mangalia, primăria și Garnizoana vor organiza, începând cu ora 12.00, în Piața Republicii, o serie de evenimente dedicate Zilei Naționale. Aici va avea loc un ceremonial militar și religios și se vor depune coroane la Monumentul Eroilor. În plus, primă-ria va oferi cetățenilor orașului o masă festivă, pe terasa Restaurantului Cazino. 
La Techirghiol manifestațiile vor începe la ora 11.00. Evenimentul se va desfășura la Monumentul Eroilor și va fi deschis cu intonarea imnului, urmat de Te-Deum, un discurs al primarului și de un program artistic asigurat. Ulterior, vor avea loc o depunere de coroane și o defilare a batalionului 341 "Rechinii albi". 
Eroii neamului vor fi cinstiți și la monumentul ridicat în cinstea lor în parcul din centrul localității Saraiu. Primăria a pregătit un program de cântece și poezii interpretate și recitate de către copiii comunei. De asemenea, un pluton al Jandarmeriei Constanța va da onorul și în stil militar eroilor căzuți în cele două războaie mondiale. 
În ceea privește municipiul Constanța, precizăm că Instituția Prefectului organizează în colaborare cu Comandamentul Flotei, o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial din Cimitirul Central Constanța, începând cu ora 10.00.
Taguri
Articolul anterior Ce a făcut Victor Ponta la Constanța
Articolul următor Ce s-a stabilit la ultima ședință a Consiliului Local de la Cernavodă

Comentează știrea

vasi
1 decembrie 2012
ROMANIA

din curiozitate : de ce nu avem fasole si in Constanta?

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei