17 proiecte de hotărâre votate în ședință ordinară de către consilierii locali, în municipiul Medgidia

de Carmen MOCANU Joi, 21 Decembrie 2023 627
Miercuri, 20 decembrie 2023, sala Casei de Cultură „Ioan N. Roman” a găzduit ședința ordinară a lunii în curs. Un număr de șaptesprezece proiecte de hotărâre au fost analizate și aprobate cu votul majorității celor șaptesprezece consilieri locali prezenți la întrunire.
Primele puncte admise pe ordinea de zi au privit oportunitatea vânzării imobilelor terenuri intravilane aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia, în suprafață indiviză de 235 mp, 185 mp, respectiv 2.920 mp, situate în municipiul Medgidia, str. Poporului, nr. 2A, loc. Remus Opreanu, str. Patriei, nr. 1A Bis, jud. Constanța, respectiv str. Izvorului, nr. 2A, identificate cu numerele cadastrale 102146, 111209 și 104553.
Cu numărul 4 pe ordinea de zi a fost aprobată prelungirea contractului de închiriere nr. 312/04.11.2021 privind imobilul situat în strada Poporului nr.66 - 66 B.
În continuarea ședinței a fost admis proiectul privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Medgidia a imobilului teren identificat cu număr cadastral 102329 și înscris în Cartea Funciară cu nr. 102329 Medgidia, situat în mun. Medgidia, str. Republicii, nr. 1, jud. Constanța.
Prin următorul punct aflat pe ordinea de zi a fost aprobată îndreptarea unei erori materiale strecurate în cuprinsul Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 195/2023 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 11547/18.10.2023.
Proiectele aflate la punctele 7, 8 și 9, pe ordinea de zi au privit aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilelor teren în suprafață de 3.213 mp, 125 mp, 1.655 mp, aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificate cu numerele cadastrale 111235, 111234, respectiv 111197, situate în intravilanul mun. Medgidia, str. Ion Corvin, nr. 2A, loc. Remus Opreanu, str. Depozitului, nr. 11A Bis, respectiv str. Siretului, nr. 24Bis, jud. Constanța.
Alte două proiecte votate de consilierii locali au fost referitoare la validarea Dispozițiilor primarului nr. 1713/06.12.2023 și nr. 246/12.12.2023 privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia și al Clubului Sportiv Medgidia, pe anul 2023.
În cadrul ședinței ordinare a fost admisă documentația tehnico-economică DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lucrări de modernizare ale sistemului de iluminat public existent, municipiul Medgidia, județul Constanța”.
Consilierii locali au votat cu majoritate de voturi proiectul de hotărâre privind inițierea procedurii de vânzare a imobilului teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, în suprafață indiviză de 100 mp, situat în municipiul Medgidia, str. Poporului, nr. 1E bis, jud. Constanța, identificat cu numărul cadastral 105294 și înscris în Cartea Funciară nr. 105294, în condițiile art. 364 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Următorul punct admis a privit aprobarea depunerii proiectului „Lucrări de modernizare ale sistemului de iluminat public existent, municipiul Medgidia, județul Constanța”, cu asigurarea și susținerea contribuției financiare aferente cheltuielilor pentru implementarea acestuia.
Ședința s-a încheiat cu aprobarea a două proiecte de hotărâre referitoare la rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia și al Clubului Sportiv Medgidia, pe anul 2023.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei