Supărată că unele televiziuni promovează mai mult divorțurile dintre Moni și Iri sau Pepe și Oana, decât să aducă la cunoștința opiniei publice situația economică a țării, deputatul PDL de Constanța, Maria Stavrositu, a ținut să puncteze câteva dintre măsurile pe care Guvernul Boc le-a luat anul trecut și ale căror rezultate pozitive încep să se observe la acest moment.
- Publicitate -
Ea a precizat că ieșirea din recesiune la sfârșitul lunii martie 2011 a fost anunțată nu doar de premierul Emil Boc, dar și de Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România, de experți ai Comisiei Europene, de BNR și de alte instituții financiare internaționale.
Dintre realizările și proiectele PDL, parlamentarul Maria Stavrositu a amintit Codul Muncii, care creează 200.000 de locuri de muncă, Legea salarizării unice a bugetarilor și Legea pensiilor. De asemenea, a amintit despre relansarea firmelor, încurajarea investițiilor, dar și despre Legea zilierilor, care creează locuri de muncă și elimină evaziunea fiscală.
O altă măsură pe care intenționează să o ia Guvernul este cea privind cota unică, care, cel mai târziu la începutul anului 2012 se va reduce de la 16 la 12 %.
Printre altele, deputatul PDL de Constanța, Maria Stavrositu, a ținut să amintească și despre Programul «Prima casă».
"De la începutul Programului "Prima Casă" și până la 28 februarie 2011 au fost acordate 35.617 garanții în valoare de peste 1.457,8 milioane de euro. Acest program va continua și în 2011, având un plafon de 200 milioane de euro, care permite achiziționarea a aproximativ 3.500 de locuințe de către noii beneficiari. Totodată, a fost majorat plafonul pentru garantarea locuințelor noi la 70.000 de euro, iar pentru locuințele vechi a rămas la 60.000 de euro. Pentru construirea de locuințe de către asociații, constituite din minimum doi beneficiari, se vor acorda garanții guvernamentale în limita unui plafon individual de 75.000 de euro", a declarat deputata.
Ea a mai precizat că estimările arată că prin acest program se vor tranzacționa aproximativ 38.000 de locuințe, vor fi susținute aproximativ 500 de firme și se vor salva circa 10.500 de locuri de muncă.