Duminică, 07 Iunie 2026

A fost aprobat bugetul municipiului Mangalia. Unde se duc banii

de Carmen MOCANU Marţi, 16 Februarie 2016 232 1 min citire
A fost aprobat bugetul municipiului Mangalia. Unde se duc banii
Consiliul Local Mangalia a aprobat, în cadrul ultimei ședințe ordinare, proiectul de buget pe anul în curs. În urma unor amendamente formulate de consilieri, s-a diminuat bugetul alocat proiectelor demarate în cursul anului trecut, cu finanțare europeană. De asemenea, au fost reduse fondurile destinate lucrărilor de reamenajare a spațiilor verzi și implementării sistemului de supraveghere video a orașului. În schimb, au fost suplimentate bugetele cultelor și lucrărilor de reparații la școli. Unul dintre subiectele dezbătute s-a referit la mansardarea Școlii nr. 5 din Mangalia, la ședința de consiliu fiind prezenți și reprezentații Asociației de părinți de la respectiva unitate de învățământ. Conform proiectului de buget, în acest an vor fi realizate lucrări de reparații la Casa de Cultură, iar Muzeul de Arheologie va fi racordat la rețeaua de gaze. Totodată, aleșii locali au aprobat demararea acțiunilor de asfaltare și modernizarea tramei stradale. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, la finalul ședinței, că bugetul pe 2016 a fost afectat de interesele electorale ale unor consileri. "Fiind an electoral, unii consilieri s-ar raportat mai mult la interesul de partid, decât la cel al comunității. Cu toate acestea, eu îi asigur pe locuitorii orașului nostru că voi face toate demersurile legale pentru a finaliza proiectele începute cu bani europeni, iar în acest an vom demara alte proiecte de infrastructură, cu fonduri UE sau guvernamentale", a explicat Radu Cristian.
Taguri
Articolul anterior Lucrări ENEL. Vezi aici ce străzi din Constanța rămân fără curent electric, astăzi
Articolul următor RAJA. Zona Gară din Constanța, fără apă rece, apă caldă și căldură

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei