Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A fost semnat contractul de execuție a creșei din orașul Murfatlar

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 26 Noiembrie 2023 1260 < 1 min citire
A fost semnat contractul de execuție a creșei din orașul Murfatlar
Oraşul Murfatlar va avea o nouă creşă modernă după ce reprezentanţii administraţiei locale au semnat contractul de execuţie în acest sens.
Primarul Gheorghe Cojocaru a oferit câteva detalii în ceea ce priveşte acest proiect.
După o licitație la care s-au înscris 16 asocieri de firme (licitație care a durat peste șase luni), iată că s-a semnat în sfârșit contractul de execuție a creșei din Murfatlar, între Compania Națională de Investiții și un constructor. Marți, 28 noiembrie 2023 vom preda amplasamentul constructorului și conform contractului, perioada de proiectare (adaptarea proiectului tip la teren) va fi două luni, iar perioada de execuție va fi de 12 luni. Creșa va fi una din cele mai frumoase din țară", a anunțat Gheorghe Cojocaru, primarul orașului Murfatlar.
Clădirea va avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșa nZEB (near-Zero Energy Building) va fi dotată cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic. Finanțarea este asigurată prin PNRR, iar valoare maximă eligibilă a proiectului este de 9.988.916,58 lei fără TVA. 
Taguri
Articolul anterior Ca urmare a lipsei de energie electrică, orașul Constanța rămâne fără apă potabilă!
Articolul următor Primăria Năvodari ia în calcul introducerea transportului public de persoane în oraş

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei