Elena Udrea a declarat, ieri, după ce a fost la Secția 2 Poliție, în cadrul controlului judiciar, că după abuzurile pe care le vede, nu s-ar mira să se continue chiar și cu o încercare de arestare a sa, deși nu există niciun motiv, precizând că repartizarea fondurilor pentru Gala Bute nu a fost ilegală.
- Publicitate -
"Eu nu mă aștept să fiu arestată, eu spun că abuzurile pe care le văd nu m-ar mira să se continue chiar și cu o încercare de arestare, dar evident că nu există niciun motiv pentru așa ceva. Asta ca să mai potolesc dezbaterile la televiziune, care în loc să se întrebe dacă ceea ce am spus eu legat de domnul Coldea este adevărat, încearcă în fiecare moment să mă decredibilizeze, să desființeze lucrurile pe care eu le spun și care, indiferent de calitatea mea de inculpat în acest moment, cred că ar trebui să ne pună tuturor un semn de întrebare și măcar să dorim să aflăm adevărul", a spus deputatul PMP Elena Udrea, la ieșirea de la Secția 2 Poliție din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit, după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft. În acest caz, ea este urmărită penal pentru spălare de bani și fals în declarațiile de avere.