Procesul intentat Guvernului și Ministerului Justiției de Coaliția "Opriți Codurile!" a început cu o amânare, deoarece avocatul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) nu s-a putut prezenta, la primul termen, din motive medicale.
- Publicitate -
Astfel, magistrații Curții de Apel București au fixat următorul termen pentru data de 5 iunie.
Coaliția "Opriți Codurile!" cere suspendarea și anularea hotărârilor de Guvern prin care au fost adoptate proiectele de Coduri și au fost trimise Parlamentului.
Instanța a decis, pe 6 mai, să mute procesul pentru ziua de 22 mai, după ce CRJ a cerut judecarea procesului înainte de 19 iunie, termen stabilit inițial. Cererea a fost făcută de Centrul de Resurse Juridice, deoarece suspendările actelor administrative se judecă într-un timp cât mai scurt.
Peste 20 de organizații neguvernamentale au lansat campania "Opriți Codurile!", cerând Parlamentului să returneze Guvernului proiectele de Coduri pentru o dezbatere reală, deoarece anumite prevederi pot avea efecte dramatice asupra vieții sociale, iar România ar risca să devină un paradis "penal".
Reprezentanții organizațiilor consideră că proiectele celor patru Coduri - Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală- trebuie dezbătute public, nu sub presiunea votului politic.