Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna au oferit o excursie memorabilă pentru 100 de copii din localitate, în semn de apreciere pentru rezultatele excelente și efortul constant depus de aceștia în activitățile extrașcolare.
- Publicitate -
Beneficiarii excursiei au fost elevii White Music School și copiii, alături de voluntarii, care s-au implicat în tabăra de vară organizată de Biserica Betania Cumpăna.
Copiii au avut ocazia să petreacă o zi de neuitat la Delfinariul din Constanța și la Microrezervația naturală. Prin această inițiativă, administrația locală și-a arătat recunoștința față de copiii și tinerii care își dedică timpul liber activităților educative și recreative.
Evenimentul a fost bine primit de participanți și a subliniat importanța sprijinului comunitar în dezvoltarea armonioasă a tinerelor generații.
Administrația Publică Locală Cumpăna rămâne dedicată susținerii proiectelor educative și recreative care contribuie la formarea copiilor într-un mod pozitiv și constructiv.