Administrația locală a dat startul deratizării în Constanța

de Cuget Liber Miercuri, 09 Octombrie 2019 234
Primăria Municipiului Constanța a reluat, ieri, acțiunile de deratizare în municipiul Constanța. Drept urmare, în cursul acestei săptămâni, vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile locuitorilor pentru protejarea sănătății populației, conservării și protecției mediului înconjurător. 

Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, vor fi protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Acestea vor fi amplasate în toate zonele orașului, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri. 

"Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța. 
Totodată, aceștia atenționează persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar - conform HCLM Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei