Duminică, 07 Iunie 2026

Administrația locală din Cernavodă a dispus reabilitarea fântânilor din oraș

de Carmen MOCANU Luni, 22 Aprilie 2013 130 1 min citire
Pentru a întâmpina primăvara așa cum se cuvine, orașul Cernavodă a început un amplu proces de îmbunătățire a imaginii sale. Odată cu finalizarea campaniei de curățenie din luna martie, primarul Gheorghe Hânsă a solicitat, prin dispoziție strictă, echipelor sale reabilitarea fântânilor din localitate, extinderea spațiilor florale și menținerea zilnică a curățeniei din oraș.
Așadar, în următoarele săptămâni, zeci de muncitori ai SC Gospodăria Comunală SRL vor efectua un amplu proces de cosire mecanizată a ierbii, pentru a pregăti terenul pentru alte câteva sute de noi răsaduri de flori care vor fi plantate. Acțiunea a început în parcul central și va continua în toate zonele de intersecții și toate scuarurile din localitate. Mai multe utilaje și echipe de la spații verzi au efectuat lucrări de reînnoire a solului și de plantare a gardului viu. În cadrul acestor acțiuni, muncitorii au plantat sute de flori și în zonele verzi ale unităților de învățământ din oraș. De asemenea, fântânile arteziene au fost reabilitate și puse în funcțiune. După o lungă perioadă, în care au servit doar ca obiect de decor, a venit și vremea celor patru fântâni arteziene din zona centrului civic să delecteze privirile trecătorilor. Deși au fost construite, în urmă cu doi ani, odată cu aleea pietonală din centru, acestea nu funcționau din cauza racordurilor inexistente la rețeaua de alimentare cu apă și curent electric.
Echipele Primăriei au reușit să rezolve problemele tehnice și să pună în funcțiune cele patru fântâni, care acum completează tabloul centrului civic. În urma dispoziției date de către primar, echipele administrației publice locale vor asigura săptămânal curățenia asistența tehnică a fântânilor. 
Taguri
Articolul anterior Tinerii din PSD Cumpăna au plantat copaci în localitate
Articolul următor Alianța DA va avea candidat la alegerile prezidențiale din 2014

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei