Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările conform graficului, reabilitând în această săptămână trotuarele pe strada Mihai Viteazu, între strada Traian și bulevardul Ferdinand, pe strada Unirii, între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, pe rampele de acces către Pasajul Cumpenei și pe aleea de acces către Școala Gimnazială Nr. 29 "Mihai Viteazul".
- Publicitate -
Concomitent, se intervine asupra carosabilului pe strada Mihai Viteazu și pe strada Soveja, tronsonul delimitat de strada Ștefăniță Vodă și bulevardul Tomis. Echipele administratorului drumului public acționează pe străzile Alexandru Bogza, Dumitru Chiriac și Prelungirea Eduard Caudella.
Primăria Municiului Constanța face apel către locuitorii orașului să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.