Administraţia locală din Techirghiol acordă stimulent pentru tinerii căsătoriţi

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 07 Aprilie 2023 737
Consiliul Local Techirghiol a aprobat o hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar de 1.500 de lei pentru familiile nou constituite.
„Familia este instituţia fundamentală în societate, păstrătoarea tradiţiilor şi a valorilor indivizilor, un reper de stabilitate. Căsătoria se constituie ca aşezământ şi structură majoră ale existenţei pentru întemeierea unei familii, astfel că tinerii trebuie sprijiniţi de către stat în a-şi forma familii.
Scopul acordării stimulentului financiar, în cuantum 1.500 lei/familie constituită, este de a oferi un sprijin familiilor noi constituite prin încheierea căsătoriei”, a transmis primarul Iulian Soceanu.
Pentru a beneficia de această facilitate familiile trebuie să respecte câteva reguli. Cel puţin unul dintre soţi trebuie să aibă domiciliul pe raza oraşului Techirghiol. Apoi, cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie. De asemenea, unul dintre soţi trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, iar căsătoria să fie oficiată pe raza oraşului Techirghiol. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei