Duminică, 07 Iunie 2026

Administrația locală inventariază domeniul public și privat din Cernavodă

de Adina BOCAI Marţi, 28 Aprilie 2009 413 < 1 min citire
Consiliul Local Cernavodă a luat act aseară de primele rezultate ale procedurii de inventariere a domeniului public și privat al orașului. Mai exact este vorba despre un proiect amplu, inițiat de actualul primar din Cernavodă, Mariana Mircea, odată cu preluarea mandatului de edil-șef, care prevede inventarierea domeniului public și privat al administrației locale.
În cadrul ședinței de consiliu local de ieri a fost supus dezbaterii un prim proiect de hotărâre care se referă la măsura luată de primar și la primele rezultate ale inventarierii.
Consilierii locali din Cernavodă au dezbătut în cadrul ședinței de ieri și programul de investiții pentru 2009. Potrivit proiectului, programul prevede continuarea lucrărilor de anul trecut, dar și o serie de alte noi investiții. În acest context, pe lângă construirea a trei piscine în aer liber și lucrări de infrastructură sunt prevăzute și proiectarea și execuția unui dig Canal - Dunăre - Marea Neagră, dar și proiectarea unui Centru de informare pentru cetățeni și a unuia de urgență.
Articolul anterior Administrația locală din Hârșova va investi 17 miliarde de lei vechi într-un nou cimitir
Articolul următor Copacii din Mamaia, sacrificați la limita legii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei