Duminică, 07 Iunie 2026

Administraţia locală modernizează cu bani europeni centrul vechi al Mangaliei

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 24 Noiembrie 2020 698 1 min citire
Administraţia locală modernizează cu bani europeni centrul vechi al Mangaliei
Primăria Mangalia va finaliza, în perioada imediat următoare, proiectul de modernizare a Pieței Republicii, cu fonduri europene, în cadrul unui program transfrontalier, derulat în parteneriat cu Primăria Balcik.
Piațeta din fața Casei de Cultură și centrul vechi al orașului au intrat în proces de reabilitare, încă de la începutul acestui an, după ce primarul Radu Cristian a semnat contractul de finanțare, cu fonduri UE nerambursabile.
Lucrările au inclus intervenții la terasamente, suprafeţe carosabile, trotuare, pavaje pietonale, spaţii verzi, utilităţi.
În prezent, se montează stâlpii de iluminat și mobilierul urban, iar fântâna arteziană este aproape finalizată. Investițiile din cadrul proiectului cuprind elemente de joacă pentru copii, dar și plantarea de arbori ornamentali și alte plante perene.
Proiectul de modernizare a Pieței Republicii, alături de celelalte proiecte aflate în execuție, reprezintă o continuare a programului municipal de reabilitare a orașului și stațiunilor, cu bani europeni. În curând, Piața Republicii va arăta ca Aleea Teilor, vechea faleză a orașului, reabilitată acum câțiva ani, tot cu bani europeni, care a devenit un punct de atracție turistică în zona noastră de litoral", a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Edilul a mai spus că investițiile în infrastructura turistică din sudul litoralului erau absolut necesare, întrucât nu s-au mai făcut lucrări de modernizare de peste 40 de ani.
În continuare, sunt în desfășurare lucrările de modernizare a falezei Mangalia-Saturn, dar și a stațiunilor Saturn, Neptun și Olimp. Toate aceste proiecte au fost concepute pentru a revitaliza turismul estival, dar și pentru a veni în întâmpinarea turiștilor și agenților economici, care investesc în stațiunile Mangaliei", a mai subliniat Radu Cristian. În prezent, Primăria Mangalia are în execuție șase proiecte cu fonduri UE, care vizează reabilitarea infrastructurii din oraș și stațiuni, dar și restaurarea Bisericii „Sf. Gheorghe” - monument istoric.
Taguri
Articolul anterior Încă 13 persoane au decedat din cauza coronavirusului la Constanța
Articolul următor Sinbad Marinarul se aventurează pe scena Teatrului pentru Copii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei