Adminsitrația locală din Ovidiu, implicată în acțiunea de deszăpezire

de Carmen MOCANU Marţi, 10 Ianuarie 2017 196
Administrația publică locală din Ovidiu a fost prezentă constant la datorie astfel că, în tot orașul Ovidiu, dar și în satele Poiana și Culmea, rețelele de apă și electricitate sunt funcționale, după numeroasele intervenții ENEL, cauzate de fenomenele meteorologice deosebite.

Pe drumurile principale și străzile secundare din orașul Ovidiu se circulă în condiții de iarnă, acestea fiind practicabile. Totodată, cu ajutorul voluntarilor mobilizați de primarul George Scupra, s-a reușit eliberarea trotuarelor, parcărilor și a stațiilor de autobuz. 

Pentru satul Culmea, s-a reușit aprovizionarea cetățenilor cu alimente în timp util, iar drumurile de acces au fost deblocate. Și aici rețelele de apă și electricitate sunt acum funcționale, după ce au avut loc mai multe intervenții. 

În ceea ce privește satul Poiana, a fost creat un drum de acces, cu antemergator, fiind deja realizate în convoi trei drumuri dus-întors, Ovidiu-Poiana. Totodată, rețelele de apă și curent electric sunt funcționale în tot satul.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei