Adrian Severin va avea sarcina să urmărească modul în care se dezvoltă raporturile dintre Rusia și Uniunea Europeană și, totodată, negocierile în acordul de parte-neriat strategic pe care UE îl încheie cu Federația Rusă.
- Publicitate -
Eurodeputatul Adrian Severin a fost ales raportor al Parlamentului European cu privire la Rusia. El a declarat pentru Realitatea.Net că principala lui sarcină va fi urmărirea evoluțiilor economice și politice din Federația Rusă și informarea Parlamentului în legătură cu aceste dezvoltări. Tot euparlamentarul PSD se va ocupa de raportul intitulat "Acordul de Parteneriat și Cooperare UE-Rusia", unul dintre cele mai importante dosare ale PE în materie de politică externă.
Adrian Severin este, din iulie 2009, vicepreședintele în materie de politică externă și apărare al socialiștilor și democraților din Parlamentul European, iar în perioada ianuarie 2007 - iunie 2009 a fost și președintele Delegației PE pentru relațiile cu Ucraina, precizează Realitatea.Net.