Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, în contextul întrevederii pe care a avut-o cu ambasadorul Republicii Italiene în România, Marco Giungi, că este importantă o abordare "coerentă și unitară" pentru întregul flanc estic al Alianței.
- Publicitate -
"Este important să continuăm abordarea coerentă și unitară pentru întregul flanc estic al Alianței, pentru a răspunde într-o manieră adecvată cerințelor de descurajare și apărare împotriva amenințărilor manifestate în regiunea Mării Negre", a afirmat Țuțuianu, potrivit unui comunicat al MApN.
De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost apreciată calitatea dialogului politico-militar la nivel înalt, subliniindu-se că palierul operațional al cooperării militare româno-italiene oferă oportunități de dezvoltare suplimentară în diverse domenii.
Totodată, ministrul Apărării și-a exprimat optimismul privind dezvoltarea cooperării bilaterale, inclusiv în cadrul Corpului Rapid Dislocabil aliat din Italia (NRDC-ITA), precum și a Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est din România (MNDE-RO).
Agenda discuțiilor a mai inclus și subiecte referitoare la bugetul pentru apărare, de două procente din PIB, pe care România îl va aloca pentru următorii 10 ani, la situația de securitate regională și la colaborarea în cadrul NATO și al Uniunii Europene.