Luni, 15 Iunie 2026

Adrian Veștea promite un guvern „în câteva zile”. Programul Bolojan va fi păstrat fără modificări

de Carmen MOCANU Luni, 15 Iunie 2026 45 2 min citire
Adrian Veștea promite un guvern „în câteva zile”. Programul Bolojan va fi păstrat fără modificări
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat că va păstra în integralitate programul de guvernare al Guvernului Bolojan și doar îl va actualiza în privința unor termene, subliniind că lista de miniștri pe care-i va propune va ține cont de algoritmul politic în baza căruia se va constitui noua majoritate parlamentară și pe ea trebuie să se regăsească persoane bine pregătite, care să nu poată fi contestate.
Întrebat luni la Radio România Actualități care va fi calendarul învestirii noului Guvern, Veștea a răspuns: ''După ce voi avea astăzi o discuție cu colegii noștri din Partidul Național Liberal, intenția mea este de a veni cu un guvern. Programul de guvernare este deja făcut, doar îl actualizez, fiindcă sunt o serie de date și de termene care erau de anul trecut, de când a fost învestit Guvernul Bolojan, iar în prezent îl actualizez; îl păstrez în integralitate, nu îl completez, în așa fel încât să nu dăm naștere la discuții. Ulterior vom discuta pe portofolii, atât din punctul de vedere al algoritmului politic care va constitui noua majoritate, cât și numele persoanelor care vor fi nominalizate în viitorul guvern''.
El a fost întrebat dacă se va baza pe sprijinul parlamentarilor PNL, în condițiile în care există mai multe opinii în partid privind nominalizarea sa pentru funcția de premier.
„Sunt mai multe opinii, cu siguranță decizia de ieri a președintelui i-a surprins pe foarte mulți, dar eu am de gând să-mi duc până la sfârșit mandatul de persoană responsabilă pentru formarea Guvernului. Am conștiință, am responsabilitate pentru țară și am obligația de a face acest lucru în cursul acestei săptămâni. Nu cred că mai este necesar să mai stăm în discuții, să facem analize, să ne gândim la tot felul de lucruri. Eu voi fi pragmatic, nu o să stau să aștept zile în șir, ci, din contră, în câteva zile, programul de guvernare pe care l-a avut Guvernul Bolojan și care a fost agreat de toate partidele îl voi prelua integral, fără a modifica nicio virgulă, iar ulterior voi veni cu o listă de miniștri, persoane care vor avea integritate, vor avea expertiză profesională, în așa fel încât să nu stăm să descoperim birourile prin ministere sau să înțelegem ce înseamnă fișa postului dintr-un anumit minister, ci de a doua a zi să ne așezăm pe treabă și să scoatem România din situația în care este'', a afirmat Veștea.
Întrebat de unde vor veni voturile necesare învestirii noului guvern, premierul desemnat a explicat că se bazează pe voturile celor „responsabili'' din Parlament. 
Taguri
Articolul anterior Uleiul de lavandă, aliatul natural pentru liniște și somn mai bun
Articolul următor Campanie de colectare deșeuri voluminoase. Unde le puteți depune săptămâna aceasta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei