AEP a demarat procedurile pentru pregătirea alegerilor din 2024

de Mircea GHIȚĂ Joi, 25 Mai 2023 392
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, joi, că a demarat procedurile pentru pregătirea alegerilor programate anul viitor, locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.
„Ţinând cont că 2023 este an preelectoral, ne concentrăm toate eforturile pentru pregătirea celor patru tipuri de alegeri din anul 2024. Procesul electoral de anul viitor va fi unul complex pentru toţi actorii implicaţi, fapt pentru care am mobilizat toţi angajaţii AEP, astfel încât, din timp, să facem simulări şi să analizăm toate scenariile şi potenţialele situaţii cu care ne-am putea confrunta. AEP este o instituţie serioasă, profesionistă, cu angajaţi dedicaţi, care se vor pregăti în amănunt pentru a răspunde tuturor aşteptărilor acestui important test pentru democraţie”, a declarat preşedintele AEP, Toni Greblă.
Toate departamentele au iniţiat şi implementat procedurile pentru pregătirea alegerilor care vor avea loc anul viitor, precizează AEP.
Şeful AEP a avut un schimb de informaţii cu omologul francez, Sebastien Audebert, şeful Biroului pentru Alegeri Politice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Franceze, cu Tanor Thiendella Sidy Fall, preşedintele Reţelei pentru Competenţe Electorale Francofone (RECEF), cu Sena Latif, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei României în Republica Franceză, şi cu Angelica Caraman, preşedintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei