În anii de regim comunist din România nu era bine să-ți afișezi credința în Dumnezeu, dar acum mulți candidați la alegerile prezidențiale dau dovadă de un spirit religios ostentativ, în această țară majoritar ortodoxă, comentează AFP.
- Publicitate -
Președintele liberal-democrat Traian Băsescu sau principalul său rival, social-democratul Mircea Geoană, își fac cruce vizibil, înainte de a intra pe scenă la mitingurile electorale.
Ei s-au dus de mai multe ori la diverse biserici, ascultând slujba foarte gravi și primind binecuvântarea preoților. Cel mai adesea, în prezența camerelor.
"Oamenii politici folosesc acest lucru pentru a câștiga capital de imagine, în această țară în care Biserica se bucură de un mare respect", explică sociologul Mircea Chivu.
În condițiile în care aproape 87% dintre români s-au declarat ortodocși la ultimul recensământ, ar fi de neconceput ca cineva să-și afirme ateismul dacă vrea să obțină voturi. Astfel, la o dezbatere televizată înaintea alegerilor prezidențiale din 1996, candidatul creștin-democrat Emil Constantinescu l-a întrebat pe președintele în exercițiu Ion Iliescu dacă el crede în Dumnezeu. Fost responsabil al Partidului Comunist, Iliescu a încercat să ocolească întrebarea, amintește AFP. Potrivit analiștilor, stânjeneala evidentă a lui Iliescu a convins mulți indeciși să voteze pentru Constantinescu, acesta câștigând în cele din urmă scrutinul.
De atunci, inaugurarea de biserici sau întronizarea prelaților, toate au fost ocazii bune pentru politicienii în căutare de popularitate, chiar dacă unii credincioși sunt însă nemulțumiți să vadă cum politicienii trec prin fața lor, nemaistând la coadă pentru a intra în biserică.
Biserica Ortodoxă își afirmă neutralitatea politică și asigură că nu poate împiedica niciun credincios să participe la slujbă.
Iar, dacă o decizie a Sfântului Sinod autorizează preoții să candideze pentru posturi de consilieri departamentali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, asigură pentru AFP că "nu este vorba de a face politica partidelor, ci politica acelor comunități".
