Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne întârzie să apară la Constanța

de Alexandra BĂLAN Vineri, 25 Noiembrie 2011 1991
Conducerea administrației locale Constanța a declarat, ieri că încă nu se vor putea acorda ajutoarele pentru lemne din cauza unei schimbări în legislație privind achizițiile publice ale primăriilor. Astfel, licitația pentru cumpărarea lemnelor ce urmau a fi date ca ajutor de încălzire nu poate fi organizată din cauză că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Achizițiilor Publice, responsabilă cu supervizarea achizițiilor administrațiilor locale, nu a răspuns solicitărilor primăriei Constanța. Termenul legal în care ANRMAP trebuia să dea un răspuns privind publicarea licitației pe SEAP este de 14 zile, însă primăria Constanța a depus documentele în urmă cu mai bine de 24 de zile. Astfel, pentru ca problema să fie soluționată mai repede, administrația locală va merge în instanță și se va încerca obținerea unei ordonanțe prezidențiale de urgență, care să grăbească ANRMAP în publicarea anunțului. Totuși, procedura în instanță poate dura foarte mult, iar în situația în care licitația va fi organizată, la timpul deja scurs se adaugă cele 12 zile necesare desfășurării procesului de achiziție. Astfel, cele 2.000 de familii care au solicitat lemne pentru încălzire vor avea de așteptat cel puțin o lună până își vor primi ajutorul. Menționăm că luni va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța în cadrul căreia se va discutat despre anumite modificări survenite în privința subvenționării energiei termice în sistem centralizat.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei