Prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a participat, ieri după-amiază, la o videoconferință organizată de ministrul interimar al Administrației și Internelor, Vasile Blaga, cu reprezentanții comisiilor tehnice de la nivel central și județean, constituite pentru organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă, Blaga le-a solicitat prefecților să ia toate măsurile necesare pentru buna desfășurare a activităților din 22 noiembrie și le-a atras atenția asupra responsabilității pe care o au pentru dotarea, conform legii, a tuturor secțiilor de votare speciale.
În plus, ministrul a susținut continuarea demersurilor întreprinse pentru promovarea campaniei de conștientizare "Votul ilegal înseamnă închisoare", în vederea prevenirii încălcării legislației electorale.
În aceeași ședință, Vasile Blaga a insistat asupra importanței derulării acțiunilor de informare a populației cu privire la posibilitățile de sesizare a faptelor care încalcă legea electorală. Astfel, alegătorii trebuie să știe că vor putea apela și la sistemul unic de urgență 112 unde, pe 22 noiembrie, vor fi operatori special desemnați să preia astfel de apeluri.