Premierul Dacian Cioloș a declarat că Guvernul dorește ca alegerile din toamnă să fie un exemplu de bună organizare, în condițiile în care se aplică pentru prima dată legea votului prin corespondență.
- Publicitate -
"Acest an pe care acest guvern și l-a asumat este un an electoral, un an complicat pentru că știm cât de important este de a asigura alegeri, nu doar alegeri transparente, oneste, dar și alegeri organizate bine, în așa fel încât cu toții să poată să își asume rolul de cetățean. Aici vreau să vă asigur că vom depune toate eforturile și legătura cu dumneavoastră va fi foarte importantă pentru a învăța din experiența trecutului - mai mult sau mai puțin bună - pentru a ne asigura că alegerile pe care le vom organiza în toamnă să poată să fie un exemplu cum sunt organizate alegerile, chiar dacă va fi pentru prima dată când vom aplica și legea votului prin corespondență și, ca orice început, pot să fie dificultăți, dar împreună vom încerca să ne pregătim în așa fel încât să putem da posibilitatea tuturor să beneficieze de aceste noi oportunități", a afirmat premierul, la întâlnirea cu românii din Germania.