Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Aleşii judeţeni au dezbătut şi au votat două proiecte importante

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 06 Iulie 2021 348 1 min citire
Aleşii judeţeni au dezbătut şi au votat două proiecte importante
Consiliului Județean Constanța s-a reunit astăzi în ședință extraordinară, pentru a dezbate cele două puncte de pe ordinea de zi. Au fost prezenți la această ședință un număr de 33 de consilieri, din totalul de 37.
Primul punct al ordinii de zi a fost proiectul de hotărâre privind actualizarea Monografiei economico-militară a județului Constanța. Conform reglementărilor legislative în vigoare, Monografiei economico-militară a județului Constanța este întocmită de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Constanța și supusă aprobării Consiliului Județean. Acest proiect a fost adoptat cu un număr de 31 de voturi.
Cel de-al doilea proiect a vizat instituirea taxei speciale de promovare turistică a județului Constanța. Mai exact, proiectul de hotărâre vizează introducerea acestei taxe speciale pentru utilizarea temporară a Teatrului de Vară Soveja. Astfel, estimarea taxei de utilizare temporară a fost realizată de un evaluator autorizat, tariful fiind stabilit la suma de 1.000 de lei pentru o oră, respectiv 5.000 de lei pentru o zi. Această taxă va fi impusă organizatorilor de spectacole, evenimente culturale sau de promovare care solicită serviciile și spațiile Teatrului de Vară “Soveja”. Sumele încasate vor constitui venituri cu destinație specială și vor fi utilizate numai pentru inițierea și realizarea programelor de promovare turistică a județului Constanța. Menționăm că instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța beneficiază în continuare de gratuitatea serviciilor și spațiilor Teatrului de Vară “Soveja”. Proiectul a primit un total de 24 voturi pentru.
Ședința de astăzi s-a ținută în regim de videoconferință.
Taguri
Articolul anterior România, cu două echipe la Trofeul Carpaţi la handbal feminin-junioare
Articolul următor Un cargou a eșuat pe coasta Norvegiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei