Aleşii locali constănțeni vor vota bilanțuri, rapoarte, dar și protocoale pentru două mari festivaluri

de Mircea GHIȚĂ Luni, 26 Iunie 2023 424
Săptămâna aceasta, consilierii locali din municipiul Constanţa au fost convocaţi în şedinţă ordinară joi, 29 iunie, cu începere de la ora 14:00.
Pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 40 de proiecte de hotărâre, care urmează să fie analizate şi apoi votate de către aleşii locali.
Unul dintre proiecte presupune de fapt o informare cu privire la deplasarea primarului municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, în Georgia, în perioada 28-31 mai 2023.
Tot pe ordinea de zi se mai află trei proiecte care privesc energia termică din municipiul Constanţa. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea „Bilanțului termoenergetic” pe anul 2022 și a pierderilor aferente sistemului de alimentare cu energie termică din municipiul Constanța, cel privind aprobarea Planului de administrare în integralitate cu ambele componente (managerială și de administrare) al societății Termoficare Constanța SRL şi proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale societății Termocentrale Constanța S.R.L.
Mai există, de asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Componentei de administrare a Planului de administrare pentru perioada 2023-2027 a Consiliului de administrație al societății CT BUS S.A., dar consilierii locali municipali îşi vor îndrepta atenţia şi către proiectul de hotărâre privind aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de administrație al Confort Urban S.R.L. pentru anul 2022 – semestrul II și a Raportului anual al comitetului de nominalizare și remunerare privind indemnizațiile și beneficiile acordate administratorilor și directorilor Confort Urban S.R.L. în anul 2022.
Totodată, mai există şi câteva proiecte legate de cultură. Ne referim aici la proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat dintre Municipiul Constanța și Teatrul de Stat Constanța în vederea organizării, în comun, a proiectului cultural „Festivalul SEAStreet”, în perioada 28-30 iulie 2023, dar şi despre proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare dintre Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa, în vederea organizării și desfășurării Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”.
Pe ordinea de zi a şedinţei se mai găsesc şi două proiecte care fac referire la două PUZ-uri, mai exact proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal „Park&Ride Nord”, municipiul Constanța, inițiator UAT municipiul Constanța, dar şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul extravilan delimitat de DC89, parcela IE 250425 și IE 219935, inițiator Dănilă Cristian.
Printre cele mai importante proiecte se mai află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului maxim de autovehicule necesare pentru activități proprii și activități specifice desfășurate de Primăria municipiului Constanța.
Aşa cum s-a întâmplat în ultima vreme, şedinţa se va desfăşura în format online.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei