Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit, la începutul săptămânii, în ședință ordinară, având pe ordinea de zi o serie de proiecte de hotărâre de interes pentru comunitatea locală, inițiate de către primarul Mariana Mircea.
- Publicitate -
Primul proiect aprobat de aleși vizează participarea financiară cu fonduri din bugetul local pentru lucrările efectuate la izolarea termică a blocurilor de locuințe, constituite în asociații de proprietari. Astfel, administrația locală va acoperi 50% din cheltuielile necesare derulării lucrărilor.
Potrivit unui comunicat de presă, inițiativa are la bază "Programul național de reabilitare termică a blocurilor de locuințe construite după proiecte elaborate în perioada 1950 – 1990". În cadrul aceluiași proiect, a mai fost supus aprobării și un regulament de aplicare care cuprinde etapele necesare implementării programului la nivel local.
De asemenea, în urma analizelor realizate de Primăria Cernavodă și a solicitărilor venite din partea operatorilor de transport în regim de taxi, a fost înscris pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind suplimentarea locurilor de așteptare pentru operatorii de taximetrie, pe care consilierii locali l-au aprobat.
Preluând modelul proiectului "O excursie pe an pentru fiecare copil cernăvodean", Mariana Mircea a propus un proiect asemănător, destinat însă pensionarilor. Dacă de mai multe luni, administrația locală suportă de la bugetul local o parte din cheltuielile de deplasare pentru copiii care pleacă în tabere și excursii, de acum, și pen-sionarii se vor bucura de același tratament. Așa cum se menționează în comunicat, fiecare pensionar cu domiciliul în Cernavodă va putea merge în una sau mai multe excursii la diverse obiective religioase în limita a 100 lei/an. În cazul în care costul excursiei este mai mare de 100 de lei, diferența va fi suportată de către pensionar.
În plus, aleșii au fost de acord să se mărească numărul spațiilor de joacă pentru copii și al parcurilor. Mai mult, copiii care frecventează cursurile școlare și fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, vor primi ajutoare de 12.000 de lei constând în îmbrăcăminte și încălțăminte.