Moinescu nu vrea ca Zevri să intre cu bocancii în sufletul Organizației PD-L Medgidia

de Ada CODĂU Joi, 03 Septembrie 2009 1787
Ulterior declarațiilor pedelistului Senol Zevri, cu privire la posibili-tatea ca el să preia conducerea interimară a PD-L Medgidia, actuala conducere a filialei a dat semne de nemulțumire. În plus, președintele democrat-liberalilor constănțeni, senatorul Mircea Banias, a explicat recent că "se impune, cât de curând, o discuție comună cu privire la soarta organizației de la Medgidia". Mai exact, Banias a afirmat că liderul actual al filialei, Sanda Constantinescu, dar și Dumitru Moinescu, fost primar al municipiului Medgidia și membru în Biroul Permanent Județean al partidului, și-au exprimat nemulțumirea vizavi de posibilitatea ca Zevri, director al Agenției de Protecție a Mediului Constanța, să preia conducerea interimară a organizației. "Tocmai de aceea consider că e nevoie de o discuție la care să participe cu toții. Pe de altă parte, i-am spus dom-nului Moinescu faptul că nu trebuie să conducă organizația prin interpuși și că, dacă e cazul, trebuie să preia el frâiele. E persoana cu cea mai mare notorietate de acolo", a ținut să precizeze Banias. El a menționat și că o decizie privind controversa din Medgidia va fi luată, dacă nu în timpul acestei săptămâni, în cursul celei care urmează. "Nu cred că Zevri își va găsi locul la Medgidia" De cealaltă parte, Dumitru Moinescu, fostul edil al municipiului și pedelistul al cărui nume este indisolubil asociat cu șefia PD-L Medgidia, fără ca el să fie, totuși, președintele organizației, a precizat că "organizația Medgidia se descurcă foarte bine cu competența oamenilor pe care-i are", subliniind, în această ordine de idei, că prezența lui Senol Zevri la Medgidia nu ar fi tocmai oportună. "Am auzit de intenția sa (n.r. - a lui Senol Zevri), dar nu cred că o să-și găsească locul la Medgidia. Ăștia care intră cu bocancii în sufletul unei organizații, așa cum vrea să facă domnul Zevri, nu își găsesc locul", a comentat Dumitru Moinescu. El a ținut să explice totodată că, la momentul de față, discuțiile despre schimbarea conducerii nu își au rostul. Și asta pentru că, susține pedelistul, prioritatea o reprezintă gândirea unei foarte bune campanii pentru alegerile prezidențiale, și nu alegerile interne, acțiune care ar trebui să aibă loc după scrutinul de la sfârșitul acestei toamne. "Despre conduceri de organizații vorbim după prezidențiale. Până atunci, toată lumea muncește", a mai afirmat el. Întrebat dacă nu își dorește, totuși, să preia chiar el funcția de președinte al democrat-liberalilor medgidieni, Dumitru Moinescu a declarat: "Eu sunt cea mai în măsură persoană din PD-L să preia conducerea Organizației Medgidia". Cu toate acestea, Moinescu nu a fost prea tranșant, insistând asupra ideii unor alegeri interne care să se desfășoare abia după prezidențiale. Nu în ultimul rând, fostul primar al municipiului a atras atenția asupra imaginii pe care partidul o are, în acest moment, în ochii locuitorilor din Medgidia. Astfel, Moinescu a explicat că "pulsul orașului față de PD-L Medgidia s-a schimbat mult într-un an, chiar dacă unii nu vor să vadă asta". Pedelistul a pus acest lucru pe seama dezamăgirii pe care electoratul o simte vizavi de actuala administrație publică locală din Medgidia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei