Duminică, 07 Iunie 2026

Aleşii locali din Mangalia, convocaţi în şedinţă ordinară

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 11 Iulie 2021 321 < 1 min citire
Aleşii locali din Mangalia, convocaţi în şedinţă ordinară
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, care va avea loc luni, 12 iulie, ora 15:00. Unul dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi se referă la modificarea și completarea Regulamentului privind activitățile comerciale și de piață. Un alt proiect supus adoptării se referă la planul de asistență socială pentru anul în curs, dar și la Regulamentul de organizare al Căminului de Bătrâni. În aceeași ședință, consilierii locali vor vota modificarea și completarea unei HCL privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2020 – 2021, semestrul I. Totodată, aceștia vor dezbate proiectele care vizează organigrama și statele de funcții ale aparatului de specialitate al primarului și cel al Serviciului de Evidență a Persoanelor, precum și Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate.
Taguri
Articolul anterior Atletism / Trei finale pentru sportivii români, la Campionatele Europene de tineret
Articolul următor Olanda a reintrodus restricţii după creşterea cazurilor de COVID-19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei