Aleşii locali din Medgidia, convocați în ședință. Oportunitatea vânzării unor terenuri, pe ordinea de zi

de Mircea GHIȚĂ Joi, 29 Februarie 2024 1040
Consilierii locali din municipiul Medgidia au fost convocaţi în şedinţă ordinară pentru data de joi, 29 noiembrie, ora 16:30. Pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 33 de proiecte care urmează să fie analizate şi apoi votate de către aceştia.
Primăria Medgidia şi-a îndreptat întotdeauna atenţia asupra persoanelor vârstnice din localitate, astfel că pe ordinea de zi se află şi proiectul pentru actualizarea contribuției și a standardelor de cost pentru serviciul de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu, în funcție de nivelul venitului net lunar/membru de familie și de gradul de dependență, începând cu data de 01.02.2024.
Totodată, aleşii locali din Medgidia vor vota şi oportunitatea vânzării unor terenuri din localitate.
Astfel aceştia vor analiza şi vor vota proiectele de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 560 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 111305 și înscris în Cartea Funciară Nr. 111305, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Poporului, nr. 1B bis 3, jud. Constanța, aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 9500 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 110688 și înscris în Cartea Funciară Nr. 110688, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 115 B, jud. Constanța, dar şi aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 284 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 111295 și înscris în Cartea Funciară Nr. 111295, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Șoseaua Constanței, nr. 9 L, jud. Constanţa.
Spitalul din municipiul Medgidia este o instituţie extrem de importantă pentru autorităţile locale, astfel că în cadrul şedinţei de joi se vor vota şi proiectele privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, județul Constanța, pe anul 2024 şi cel privind aprobarea utilizării excedentului bugetului Spitalului Municipal Medgidia, în sumă de 2.313.811,28 lei la data de 31.12.2023.
Aşa cum am specificat mai sus, există mai multe proiecte care vizează vânzarea unor terenuri din municipiul Medgidia.
Consilierii locali vor vota aşadar proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 460 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 109073 și înscris în Cartea Funciară Nr. 109073, situat în intravilanul mun. Medgidia, loc. Valea Dacilor, str. Medgidiei, nr. 43A, Lot 47 A, jud. Constanța, dar şi cel privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 85.356 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 110870 și înscris în Cartea Funciară Nr. 110870, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 109 B, Lot 3/3, jud. Constanța.
Acestea sunt doar câteva dintre cele 33 de proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute şi apoi votate de către aleşii locali din Medgidia.
Şedinţa va avea loc în format fizic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei